Datoriile istorice ale industriei de apărare vor fi şterse de Guvern, prin proceduri acceptate de către Uniunea Europeană, pentru a salva locuri de muncă şi a relansa un sector esenţial pentru economia românească, a anunţat premierul Victor Ponta.
Ştergerea datoriilor, care ating aproape un miliard de lei a fost anunţată în şedinţa de marţi a Guvernului.
„Vreau, prin măsuri care ne sunt permise şi de Uniunea Europeană, să sprijinim industria de apărare din România, industrie care a fost, în ultimii ani, din păcate, o zonă oropsită, nimeni nu s-a mai preocupat de ea. Vreau nu doar să salvăm locurile de muncă, să redevenim competitivi, dar, prin ceea ce ne-a permis Uniunea Europeană, să putem şterge datorii istorice, pe care oricum nu o să le poată niciodată plăti, şi să relansăm acest sector esenţial pentru economia românească”, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.
Ştergerea datoriilor acumulate de către companiile din industria de apărare era prezentată drept o măsură de redresare economico-financiară a acestora.
Pe lista companiilor din industria de apărare care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei se află Romarm, cu filialele sale, Avioane Craiova, IAR Braşov, Şantierul Naval Mangalia, IOR Bucureşti, Romaero, Uzina Mecanică Orăştie, Construcţii Aeronautice.
Leave a Reply