Premierul Victor Ponta va merge la Palatul Cotroceni, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu, împreună cu toţi miniştrii membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), informează Mediafax.
“Sigur voi merge, cu toţi membrii CSAT”, a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îl invită la consultări marţi, la ora 17.30, pentru “clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României”.
“Având în vedere declaraţiile dumneavoastră publice recente prin care vă manifestaşi nelămurirea în legătură cu poziţia României privind situaţia din Ucraina şi din regiune, în conformitate cu Art. 86 din Constituţia României vă invit pentru consultări astăzi, 13 mai 2014, la ora 17.30, la Palatul Cotroceni”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de preşedintele Traian Băsescu premierului Victor Ponta.
În scrisoare se mai arată că aceste consultări vizează “clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României – problemă urgentă şi de importanţă deosebită”.
“La această întâlnire vă recomand să participe toţi membrii Guvernului sau, cel puţin, miniştrii care fac parte din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, mai precizează Traian Băsescu în scrisoare.
Leave a Reply