VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

A ajuns Biserica sat fără câini?

Parcă am trăi în filmul Twin Peaks!
Fostul director al FBI, JAMES COMEY, a fost pus sub acuzare pe motiv că ar fi îndemnat la asasinarea lui DONALD TRUMP – atenție! – într-un presupus mesaj criptic.
Adică a postat o fotografie cu scoici aranjate în forma numerelor 86 și 47, ceea ce – potrivit procurorilor – ar fi o expresie de argou interpretată drept elimină-l pe al 47-lea președinte.
Da’ de unde!
Erau, de fapt, două numere de la loto care nu vor ieși nici la următoarea extragere sau, poate, greutatea – exprimată în pounzi – a celor doi câini de pe domeniul recent cumpărat de către vecinul fostului director FBI…

Cu o oarecare întârziere, salutăm uriașul succes reușit de CRISTI CHIVU pe banca tehnică a lui Inter Milano!
Câștigarea campionatului italian la debutul carierei de antrenor reprezintă o mare bilă albă, de care sperăm că fotbalul românesc va profita în viitor.
Așa cum era normal, interiștii și fanii lor au sărbătorit cu veselie, unii dintre ei ascultând manele made in Romania.
Ce să-i dorim noi lui CHIVU?
Patronii lui să aibă bani destui pentru jucători de valoare, că atunci vin și rezultatele…

Îl mai țineți minte pe popa caterisit pe motiv de pedofilie, CRISTIAN POMOHACI?
Ei bine, respectivul a atras mânia Arhiepiscopiei Alba Iulia pe motiv că organizează slujbe ilegale, prin care îi smintește pe credincioși.
Dar pe POMOHACI îl doare la pana de la pălărie, vorba aia, din moment ce și-a făcut o mânăstire proprie în județul Mureș, unde nu dă socoteală nimănui și slujește cum vrea.
Oare MARELE ALB chiar să nu mai aibă putere în cazul ăsta?
A ajuns Biserica sat fără câini?

Ascultă FAKE NEWS de marţi, 12 mai:

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Fără copii la indigo

    De la peisagistică la emoție: povestea Verde Vis. Invitat: Marian Paraschiv

    Viitorul nu încape între două foi de examen

    Academia de Talente: despre rezultate vizibile dar și cele care nu se văd imediat

    Emisiuni sugerate

    Doza de Educație