VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ziua Familiei, sărbătorită la Iași: sute de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi premiate

Primăria Municipiului Iași organizează sâmbătă, 16 mai 2026, începând cu ora 11:00, cea de-a XXII-a ediție a evenimentului „Ziua Familiei”. Manifestarea va avea loc în Parcul Expoziției și este organizată prin Direcția Locală de Evidență a Persoanelor.

La eveniment sunt așteptate aproximativ 540 de familii din municipiu care au aniversat 50 de ani de căsătorie în perioada 11 mai 2025 – 12 mai 2026. Dintre acestea, 80 de cupluri vor fi premiate în cadrul unei festivități oficiale de către primarul Mihai Chirica, în semn de recunoaștere pentru exemplul oferit comunității ieșene.

Programul manifestării începe cu primirea invitaților și un recital susținut de Constantin Florescu și Ștefan Pintilii. Festivitatea de premiere este programată între orele 12:00 și 13:00, iar evenimentul se va încheia cu un recital extraordinar susținut de artistul Ion Paladi.

Primarul Mihai Chirica a transmis un mesaj de apreciere seniorilor orașului, subliniind importanța familiei și a valorilor pe care aceștia le reprezintă pentru comunitate.

Ziua Familiei este marcată anual la Iași încă din 2003, când Consiliul Local a decis acordarea unei diplome de onoare și a unui premiu financiar familiilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Inițiativa a fost prima de acest fel din România și continuă să fie una dintre cele mai apreciate tradiții dedicate seniorilor ieșeni.

Distribuie

Din aceeși categorie

Iașul transformă 1 Iunie într-o lecție de solidaritate: mii de rățuște, lansate pe Bahlui în scop caritabil

Brâncuși ajunge la Iași: moment istoric pentru Palatul Culturii și un test pentru ambiția culturală a orașului

Informații și oportunități de business la Forumul Economic de la IAȘI, în perioada 4-5 iunie 2026

Rețea internațională de înșelăciuni cu false suplimente medicale, destructurată de DIICOT la Iași

Știri sugerate