full screen background image

Ședință extraordinară de CL Suceava, pe tema termoficării

Termica     Membrii Consiliului Local Suceava sunt convocați luni, 31 martie, la o ședință extraordinară, pentru a lua o decizie de care depinde furnizarea căldurii și apei calde pentru 60.000 de suceveni.

Pe 31 martie, expiră contractul de concesionare pe care Termica îl are încheiat cu Primăria municipiului Suceava, dar aleşii locali s-au văzut în situaţia de nu putea prelungi respectivul contract.

Vina aparţine tot consilierilor, întrucât, după mai bine de 2 ore de dezbateri şi discuţii în contradictoriu, au picat proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat.

“Acest proiect dădea o gură de oxigen către Termica, care, pe 1 aprilie, trebuie să depună programul de reorganizare judiciară. Or, această decizie, de a-i delega să efectueze serviciul de transport distribuţie până la finalizarea licitaţiei, ar fi fost un lucru benefic pentru noi şi, deopotrivă, pentru Termica. Eu, ca primar, am făcut tot ce am putut. Aveţi majoritate, vă rog să convocaţi altă şedinţă, să faceţi alte proiecte, iar eu vă stau la dispoziţie”, le-a spus primarul Ion Lungu consilierilor locali.

comments

comments




Leave a Reply

avatar