VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Delgaz și ApaVital, în topul sancțiunilor pentru refacerea defectuoasă a străzilor din Iași

Peste 100 de sancțiuni au fost aplicate de Poliția Locală Iași companiilor care au efectuat lucrări pe domeniul public din municipiu, dar nu au refăcut corespunzător carosabilul și trotuarele afectate. Măsurile vin în urma unor controale intensificate desfășurate în ultimul an, pe fondul numeroaselor intervenții la rețelele de utilități.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Iași, mai mult de jumătate dintre amenzi au fost aplicate operatorilor principali din domeniu, respectiv Delgaz și ApaVital. Delgaz a primit 50 de sancțiuni, fiind și compania cu cele mai multe șantiere deschise în oraș, în timp ce ApaVital a fost amendată de 15 ori. Alte 43 de sancțiuni au vizat firmele colaboratoare care execută lucrări în numele acestor operatori.

Valoarea totală a amenzilor depășește 200.000 de lei, iar autoritățile subliniază că sancțiunile sunt aplicate în baza regulamentului local privind refacerea domeniului public afectat de lucrările tehnico-edilitare. Reprezentanții municipalității atrag atenția că refacerea necorespunzătoare a infrastructurii rutiere afectează atât siguranța traficului, cât și confortul pietonilor.

Pentru a monitoriza mai eficient aceste intervenții, la nivelul Primăriei a fost constituit, încă din vara anului 2024, un grup de lucru dedicat. Acesta este format din specialiști ai Direcției Tehnice și Servicii Comunitare, alături de agenți ai Poliției Locale, și are rolul de a urmări graficele de execuție, de a efectua verificări în teren și de a dispune măsuri în caz de nereguli.

De la înființare și până în prezent, grupul a verificat lucrările desfășurate în 159 de locații din oraș. În cele mai multe cazuri, companiile s-au conformat obligațiilor legale, însă autoritățile anunță că vor continua controalele pentru a asigura respectarea standardelor de calitate.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Forța de muncă – o problemă critică pentru autostrăzile din România

AUDIO – Cauzele conflictelor globale și riscurile viitoare

Agenda cinematografică a Cinema Ateneu Iași pentru intervalul 8–15 aprilie 2026

Delgaz și ApaVital, în topul sancțiunilor pentru refacerea defectuoasă a străzilor din Iași

Știri sugerate