full screen background image

4 case de tip familial şi un centru de recuperare, inaugurate la Gura Humorului (foto)

casute gh 1     Autorităţile sucevene au inaugurat, astăzi, patru case de tip familial şi un centru de recuperare, la Gura Humorului.

Acestea fac parte din Programul de Interes Naţional “Închiderea instituţiilor de tip vechi şi înfiinţarea de centre de recuperare, case de tip familial, şi/sau apartamente”.

Proiectul a beneficiat de o finanţare de peste 3,2 milioane de lei de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice, precum şi de o cofinanţare de 355.000 de lei dela Consiliul Judeţean Suceava.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3.550.000 lei.

Astfel, cele 4 case de tip familial şi centrul de recuperare vor găzdui 64 de copii şi tineri cu dizabilităţi, care necesită permanentă îngrijire, supraveghere şi recuperare psiho-motrică.

Copiii şi tinerii vor beneficia de servicii de îngrijire, educaţionale, servicii de socializare şi petrecere a timpului liber, asistenţă socială, medicală, dar şi de reabilitare.

Centrul dispune de spaţii moderne pentru terapie logopedică, terapie senzorială sau kinetoterapie.

La inaugurarea celor 4 case şi a centrului au participat şeful Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, senatorul Neculai Bereanu, şeful Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei sucevene pentru Protecţia Copilului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar