În calitate de partener al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Municipiul Fălticeni este unul din beneficiarii proiectului “Control Integrat al Poluării cu Nutrienţi”.
Proiectul se derulează la nivel naţional şi urmăreşte, printre altele, plantarea de vegetaţie forestieră pe terenurile degradate.
În a doua parte a lunii martie, Primăria Municipiului Fălticeni va primi peste 11.000 de puieţi forestieri din specia salcâm.
“Urmărim să realizăm perdele de protecţie în zone vulnerabile la înzăpezire. Este vorba de terenuri proprietate publică situate la limita unor sectoare de drum care asigură legătura cu localităţi învecinate, de exemplu Petia, Baia, Rădăşeni. În fiecare an avem probleme în a deszăpezi aceste sectoare de drum”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Pe lângă puieţii de salcâm repartizaţi în cadrul parteneriatului cu Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Primăria Fălticeni continuă plantările de arbori în baza parteneriatelor locale, peste 5.000 de puieţi din speciile: molid, plop auriu, salcie albă, salcâm.
“Rugăm locuitorii municipiului Fălticeni să vină în sprijinul nostru pentru a stabili împreună acele zone ale oraşului în care este necesară plantarea de arbori. Vom apela în acest sens şi la sprijinul asociaţiilor de proprietari dar şi la partenerii noştri tradiţionali: unităţile de învăţământ, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, Şcoala Militară de Subofieri de Jandarmi Fălticeni”, a mai declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Leave a Reply