full screen background image

Doi suceveni au furat 100 de metri cablu telefonic

CABLU TEL     Doi bărbaţi din Suceava au furat, în cursul nopţii trecute, 100 de metri de cablu telefonic, din cupru. După ce au topit izolaţia cablului, au vândut cuprul la un centru de colectare al deşeurilor. Cei doi au fost identificaţi şi arestaţi.

Luni dimineaţă, la ora 10.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un localnic, de 49 de ani, despre faptul că, în noaptea de 8/9 martie, persoane necunoscute au sustras aproximativ 100 de metri cablu de telefonie, suspendat între 3 stâlpi, amplasați pe str. Dobrilă Eugen, din municipiul  Suceava.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, au fost identificaţi autorii ca fiind doi bărbaţi, de 29 de ani și 35 de ani, ambii din municipiul Suceava, care au predat la un centru de colectare din municipiul Suceava, cantitatea de 13 kg de deșeuri din cupru, rezultată în urma arderii cablului.

Cei doi au fost reținuți timp de 24 de ore, fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca în cursul zilei de marţi, să fie prezentați unității de parchetul  cu propuneri legale.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat şi pentru probarea întregii activități infracționale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar