VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Aeroportul Suceava, pe locul al VI-lea la nivel național în privința numărului de pasageri

Aeroportul Internațional Suceava se menține pe locul al VI-lea la nivel național, în privința numărului de pasageri.

În luna ianuarie, aeroportul sucevean a fost tranzitat de 76.220 de pasageri, în creștere cu 21.000 față de aceeași lună a anului trecut.

Primele locuri sunt deținute de București – Otopeni, Cluj Napoca, Iași, Băneasa și Timișoara.

Majoritatea zborurilor de pe Aeroportul Suceava sunt operate de compania Wizz Air.

În această lună urmează să fie operaționalizat noul sistem de ghidare pe timp de ceață, care va permite aterizarea avioanelor în condiții meteo dificile.

În România, un asemenea sistem mai este funcțional doar pe București – Otopeni.

Distribuie

Din aceeși categorie

Dezbateri aprinse la Pașcani pentru zona de agrement Lacul Peștișorul: proiectul merge mai departe

AUDIO – O nouă ediție a galei de kickboxing „Colosseum Tournament”, în șanțul Cetății de Scaun Suceava

Spectacolul „Occident Express Ro”, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Olimpiada națională de astronomie și astrofizică, la Suceava

Știri sugerate