Doza de educaţie (DDE) – Trăim într-o lume în care scriem zilnic. Mesaje. Emailuri. Comentarii. Liste de cumpărături. Uneori și parole, pe care apoi le uităm cu o consecvență demnă de romane rusești. Și totuși, de Ziua Mondială a Scriitorilor, 3 martie, merită să ne oprim o clipă și să ne întrebăm: când a fost ultima dată când am scris ceva care să aibă suflet?
Scriitorii nu sunt doar oamenii care publică volume sau câștigă premii. Sunt cei care au curajul să pună ordine în haos prin cuvinte. Care iau o emoție difuză și o transformă într-o propoziție clară. Care spun „și eu am simțit asta” în numele nostru, al tuturor.
Ne-am întâlnit cu ei în pagini care ne-au ținut treji, în fraze subliniate cu creionul, în citate salvate „pentru mai târziu”. Unii ne-au învățat să iubim, alții să gândim critic, alții să supraviețuim. Și poate cel mai important: ne-au învățat că nu suntem singuri în propriile noastre gânduri.
Dar e și o veste bună, ușor incomodă: fiecare dintre noi scrie, într-un fel, o poveste. Despre cine este. Despre ce acceptă. Despre ce refuză. Despre cât curaj are să spună „asta sunt”. Doar că, de multe ori, ne autocenzurăm înainte să punem primul cuvânt. „Nu e suficient de bun.” „Nu interesează pe nimeni.” „Nu sunt eu scriitor.”
Poate că Ziua Mondială a Scriitorilor nu e doar despre a-i celebra pe cei care publică, ci și despre a onora puterea cuvintelor în viața noastră de zi cu zi. O propoziție sinceră poate repara o relație. O scrisoare poate vindeca o tăcere lungă. Un jurnal poate clarifica un haos interior pe care nu reușim să-l explicăm nici măcar nouă.
Avem curaj să postăm orice online, dar ne sperie o pagină albă deschisă doar pentru noi. Poate pentru că pagina albă nu poate fi impresionată, ci ca să merite efortul, așteaptă adevăr…
Vreau să scriu, nu doar să tastez. Vreau să folosesc cuvintele nu doar ca să răspund, ci ca să înțeleg. Să-mi dau voie să formulez ce simt, chiar dacă iese imperfect.
Iar îndemnul e simplu: scrie astăzi câteva rânduri doar pentru tine. Fără filtru. Fără public. Fără like-uri. S-ar putea să descoperi că, dincolo de ecran, există o voce care aștepta de demult să fie ascultată.
prof. Maria Adriana Nichitean
