VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

42 de locuri în Piatra Neamţ pentru comercializarea de mărţişoare

Primăria Piatra Neamț oferă posibilitatea comercianților de mărțișoare, ghiocei, felicitări și mici cadouri să își comercializeze produsele la tonete amplasate pe domeniul public al municipiului.

În total vor fi puse la dispoziția celor interesați 42 de locuri, fiecare cu suprafața de 3 metri pătrați.

Comercializarea se va putea desfășura în perioada 25 februarie – 10 martie în zonele Complexul Pietricica, zona Gostat, în preajma magazinului Petrodava, vis-a-vis de Complexul Comercial Unic, la hala Orion și în apropierea Bisericii Pogorârea Sf. Duh, fiecare zonă cu 7 locuri disponibile.

Cererile pot fi depuse la Biroul Relații cu Publicul din cadrul Primăriei Piatra Neamț sau online, pe adresa infopn@primariapn.ro.

După obținerea acordului, beneficiarii sunt rugați să se adreseze Direcției Urbanism – Compartiment Autorizări Comerciale și Transport, în vederea obținerii avizului de funcționare.

Distribuie

Din aceeși categorie

Dezbateri aprinse la Pașcani pentru zona de agrement Lacul Peștișorul: proiectul merge mai departe

AUDIO – O nouă ediție a galei de kickboxing „Colosseum Tournament”, în șanțul Cetății de Scaun Suceava

Spectacolul „Occident Express Ro”, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Olimpiada națională de astronomie și astrofizică, la Suceava

Știri sugerate