Doza de educaţie (DDE) – Se spune că un om obișnuia să-și noteze fiecare faptă bună într-un carnețel. Îi plăcea ordinea: ajutor oferit – bifă, donație – bifă, ușă ținută – bifă. Bunătatea lui era foarte bine organizată.
Într-o zi și-a pierdut portofelul. L-a găsit un adolescent, care l-a alergat, i l-a dat și a dispărut fără nume, fără poză, fără morală la final. Totul era intact.
Omul a deschis carnețelul… și n-a știut unde să treacă gestul. Nu era „al lui”. În după-amiaza aceea a ajutat, la rândul lui, pe cineva — dar pentru prima dată fără să mai scrie nimic. Doar a făcut gestul și a mers mai departe. Ciudat lucru: s-a simțit mai ușor ca de obicei.
De ce? Pentru că mintea noastră are un mecanism elegant: când facem un gest mic, gratuit, se activează circuite neuronale de recompensă – aceleași implicate când primim un cadou, mâncăm ceva bun sau reușim ceva important. Se eliberează dopamină și oxitocină – chimia stării de bine și a conectării. Practic, creierul marchează: „Comportament valoros pentru specie. Repetă.”
Bunătatea nu e doar morală – e neurobiologie aplicată.
Mai mult: gesturile prosociale reduc nivelul de stres, scad activarea de alarmă și cresc sentimentul de sens. De aceea oamenii care ajută constant – fără eroisme, doar constant – au, în medie, o reziliență emoțională mai bună.
Unde stricăm mecanismul? În momentul în care transformăm bunătatea în tranzacție: „Am făcut , ce primesc?” Când apare scorul, dispare o parte din efectul intern. Creierul trece din modul „conectare” în modul „negociere”.
Parabola e simplă: binele contabilizat hrănește orgoliul; binele gratuit hrănește omul.
Iar dacă vrei un pretext oficial pentru experiment- el există: pe 17 februarie se marchează Ziua Faptelor Bune Făcute la Întâmplare „Random Acts of Kindness Day”.
Îndemnul final: fă azi un bine care nu se poate întoarce la tine direct. Tocmai de aceea va ajunge unde trebuie.
prof. Maria Adriana Nichitean
