Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat, marți, că în Biroul Permanent Naţional al PNL va vota pentru confirmarea “mandatului de fermitate” acordat președintelui partidului pentru ca PNL să intre cu adevărat la guvernare.
Întrebat cum va vota în cadrul ședinței BPN a PNL, Băișanu a declarat că “bărbații adevărați merg la luptă, iar fetele la coafor”.
Liderul liberal sucevean a spus că astăzi, în România, statul este profund anti-liberal, iar el consideră că PNL poate rămâne la guvernare doar în condițiile în care Guvernul României va adopta măsuri liberale, de revigorare a economiei.
“România are nevoie de o clasă de mijloc puternică, care să aducă plus valoare și locuri de muncă. O Românie eminamente de stânga e o Românie a sărăciei și a neputinței. Dacă vom continua așa identitatea PNL se va pierde și niciun liberal întreg la minte nu ar permite lucrul acesta doar de dragul a două-trei posturi în guvern!, a spus Alexandru Băișanu.
El a subliniat că liberalii nu sunt interesați de cele câteva posturi în guvern ci de o filosofie nouă de guvernare.
“Personal, nu m-am simțit nicio secundă la guvernare. Suceava a fost văduvită de fonduri, de investiții, de proiecte majore ceea ce îmi spune mie că Bucovina nu se află astăzi la guvernare”, a spus Băișanu.
El a mai declarat că este interesat ca PNL să intre cu adevărat la guvernare, dar că are impresia că PNL are putea face în opoziție mai mult pentru viitorul României.
Băișanu a spus că, din aceste motive, în ședința BPN a PNL, va vota pentru confirmarea “mandatului de fermitate” pe care l-a primit președintele partidului, Crin Antonescu.
Totodată, liderul PNL Suceava a declarat că și majoritatea de peste 70 la sută a USL în Parlament este dăunătoare bunului mers al României.
“În momentul de față nu Parlamentul este cel care controlează Guvernul ci invers. M-am săturat să primesc ordine de la Guvern și să le execut de dragul alianței”, a spus Băișanu, care crede că ar trebui ca liderii USL să vină în fața parlamentarilor care mai gândesc pentru binele României și să asculte și părerea acestora.
El a mai arătătat că, la București, i se spune că guvernarea nu funcționează pentru că în teritoriu lucrurile nu merg bine, în timp ce, atunci când ajunge în teritoriu, i se spune că lucrurile nu merg bine la centru.
“Suntem în situația asta pentru că în politica românească gândesc doi, trei, zece, iar șase sute trebuie să înghită pe nemestecate”, a mai spus Băișanu.
El a subliniat că justificarea USL, o alianță de peste 70 la sută, poate face bine țării doar dacă se ocupă de proiecte majore care să schimbe din temelii mentalitățile politice și administrative din România.
“E nevoie de o reformare în mod real a României. Doar pentru un asemenea proiect major merită să existe USL. Personal, în fața copiilor mei, a generațiilor care vor veni și ne vor judeca, a istoriei care ne va zdrobi nu vreau să fiu părtaș și tăinuitor al micimii celor 70 la sută ai USL”, a conchis Băișanu.
Leave a Reply