full screen background image

A fost aprobat bugetul local al Municipiului Fălticeni

cl falt 3001     În şedinţa ordinară care a avut loc joi, 30 ianuarie, Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în unanimitate, proiectul de buget întocmit de executivul fălticenean.

În calitate de iniţiator al proiecţiei bugetare pentru anul 2014, primarul Gheorghe Cătălin Coman a prezentat viziunea municipalităţii asupra încasării veniturilor şi a modului în care aceste venituri vor fi direcţionate pentru funcţionarea instituţiilor subordonate şi finanţarea investiţiilor.

Primăria Fălticeni mizează în acest an pe un buget în sumă de 69.330.110 lei.

Pentru secţiunea de funcţionare prevederile bugetare se situează la cifra de 54.159.860 lei, iar partea alocată investiţiilor, cea mai mare din ultimii 4 ani, se ridică la 8.227.400 lei.

În ceea ce priveşte investiţiile, cele mai importante alocări bugetare vizează următoarele capitole: Învăţământ – 2.128.000 lei, Cultură (Muzee şi Casa de Cultură) – 740.000 lei, Transporturi (reabilitare străzi, poduri, etc) – 2.980.000 lei, Sănătate – 500.000 lei (la acest capitol se vor adauga fondurile care vor fi alocate de la Ministerul Sănătăţii pentru continuarea lucrărilor la noul spital),  Cofinanţarea proiectelor europene – 750.000 lei, Sport – 200.000 lei, Evenimente culturale – 400.000, Consultanţă, studii, proiecte, expertiză pentru viitoare proiecte europene – 500.000 lei, Culte – 380.000 lei. Au mai fost alocate fonduri pentru lucrări de utilitate publică şi pentru capitolul ordine şi siguranţă publică. Fondul de rezervă constituit la bugetul local este de 2.000.000 de lei.

La şedinţa Consiliului Local Fălticeni a participat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava – Ioan Cătălin Nechifor şi vicepreşedintele Alexandru Rădulescu.

“Este un an bun pentru Municipiul Fălticeni. Avem de acoperit cheltuieli importante la secţiunea de funcţionare însă înregistrăm şi un procent record, de 12%, pentru investiţii. Practic alocarea financiară pentru investiţii în anul 2014 s-a dublat faţă de anul 2010. Avem prevederi recod pe toate secţiunile bugetare, ceea ce denotă că ne facem cum trebuie treaba în ceea ce priveşte colectarea veniturilor. Le mulţumesc colegilor din primărie care gestionează banul public dar şi contribuabililor pentru că au făcut eforturi să-şi achite obligaţiile fiscale şi astfel am ajuns în situaţia în care putem face mai multe lucruri necesare în oraş. În acelaşi timp mulţumesc şi conducerii judeţului pentru sprijinul pe care sunt sigur că îl vom primi şi în continuare pentru a duce la bun sfârşit proiectele pe care le derulăm în Fălticeni.”, a declarat Gheorghe Cătălin Coman, Primarul municipiului Fălticeni.

“Este impresionant, în condiţiile în care România nu are încă o creştere economică foarte mare, să aveţi o componentă atât de mare pentru dezvoltare. Sunt convins că toate proiectele care au trecut astăzi prin votul dumneavoastră sunt prioritare, aşa cum convins că mai sunt multe alte lucruri de făcut în viitor. Întotdeauna când avem posibilitatea, atât eu cât şi colegii mei ajutăm Fălticeniul, şi cred că asta s-a simţit, pentru că Fălticeniul are nevoie mai mult decât alte localităţi de un impuls pentru dezvoltare. Este un oraş cu mulţi locuitori, care a trecut printr-o recesiune economică şi industrială importantă, dar este şi un oraş care îşi păstrează componenta culturală, componenta umană, la un nivel foarte ridicat.” a spus Ioan Cătălin Nechifor, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

“V-aţi demonstrat, alături de domnul viceprimar şi de echipa tehnică din primărie, calităţile de primar prin acest proiect de buget. Banii nu vin dacă stai într-un birou. Banii se câştigă cu multă muncă din partea celor care recuperează banii din oraş, cu multă muncă din partea unui primar care aleargă mereu pe la Bucureşti, la Suceava. Felicitări şi să avem un an bun cu toţii, să putem duce la bun sfârşit proiectul de buget pe care l-am aprobat astăzi.”, a precizat Alexandru Rădulescu, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar