Ieri seară, la ora 19:06, Stelian B., din municipiul Suceava, a sesizat, prin “S.N.U.A.U 112”, faptul că două persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa mamei sale, Paraschiva H., de 86 de ani, din comuna Adîncata, de unde au sustras bunuri.
La faţa locului, s-a constatat că locuinţa Paraschivei H. este amplasată la periferia satului Feteşti, comuna Adâncata.
În seara de 8 ianuarie, la ora 18.45, două persoane necunoscute au pătruns, prin forţarea uşii de acces, în interiorul imobilului, au răvăşit obiectele şi au sustras un telefon mobil.
Anterior, victima a reclamat şi furtul sumei de 500 de lei şi a unui lanţ de aur, însă acestea au fost găsite la faţa locului.
Cercetările sunt continuate de cadrele Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Adâncata, cu sprijinul Serviciului investigaţii criminale, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei.
Leave a Reply