Parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2012, la 5,71 milioane de unităţi, în creştere cu 26,8%, comparativ cu 2007, peste jumătate dintre autovehicule fiind maşini mai vechi de 10 ani, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.
Situaţia oficială a parcului auto naţional a devenit publică şi oficială pe site-ul DRPCIV în urmă cu şase ani, iar statistica din 2007 arăta că, la nivel naţional, românii deţineau peste 4,5 milioane de autovehicule, din care 2,03 milioane de unităţi aveau o vechime de peste 10 ani. Tot la capitolul vechime, 886.604 de exemplare erau înregistrate ca maşini de peste 20 de ani.
Un an mai târziu, numărul de autovehicule înregistrat în România depăşeşte bariera de cinci milioane, ajungând la 5.071.697 unităţi. Românii au continuat să fie amatori de maşini second-hand, respectiv 2.149.507 unităţi, jumătate dintre acestea fiind încadrate în intervalul de vechime 6-10 ani, iar peste 3,12 milioane unităţi erau alimentate pe benzină.
Trendul ascendent al parcului auto din România continuă şi în 2009, când cu aproape 5% peste nivelul din anul anterior, numărul maşinilor ajunge la 5.323.960 unităţi. În acelaşi timp, creşte şi numărul autovehiculelor rulate, iar cele aproape un milion de exemplare mai vechi de 20 de ani, dar şi cele de peste zece ani au contribuit la o cifră finală de 2,33 milioane de unităţi rulate.
Creşterea numărului de maşini noi sau second-hand rămâne constantă, iar în 2010 ajunge la 5.418.982 unităţi. Raportul dintre autovehiculele noi şi cele rulate este egal, 2,38 milioane de exemplare încadrându-se la ‘rulate’ mai vechi de zece ani.
Deşi Programul ‘Rabla’ continuă să rămână funcţional, puterea redusă de cumpărare a românilor va conduce la majorarea semnificativă a parcului auto ‘la mâna a doua’.
Astfel, în 2011, din cele 5.482.654 de unităţi consemnate la nivel naţional, 2,47 milioane însemnau maşini rulate, iar dintre acestea 1,83 de milioane erau trecute în dreptul rubricii ‘mai vechi de 11-15 ani şi de 20 de ani’. Autovehiculele pe motorină câştigă teren în faţa celor pe benzină (2,03 milioane vs 3,18 milioane).
În ceea ce priveşte anul 2012, cifrele DRPCIV arată un salt de 4,16% (5,71 milioane unităţi) faţă de anul anterior. De asemenea, aproape 3,1 milioane de exemplare erau mai vechi de zece ani, în timp ce aproximativ 2,2 milioane erau Diesel, iar 3,24 milioane Benzină.
Anul 2013, devine anul în care tot mai multe voci din industrie nu mai consideră necesar Programul ‘Rabla’, iar o eventuală ieşire din decor a acestuia este se pare tot mai aproape. În februarie, Brent Valmar, vicepreşedintele APIA, afirma că programul guvernamental de înnoire a parcului auto naţional a debutat pe un trend pozitiv, dar în timp a produs perturbaţii şi trebuie găsite soluţii de revigorare.
‘(…) trebuie să discutăm la ‘Rabla’ de un contingent fix de maşini vechi scoase din circulaţie. În plus, valabilitatea tichetelor valorice să fie de maximum o lună, iar valoarea să fie mai mare decât în prezent. Trebuie să găsim soluţii de a evita specula cu tichetele ‘Rabla’ şi să contribuim la eficientizarea programului’, afirma Valmar.
Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ a alocat, în acest an, în primă fază, 135 de milioane de lei pentru 20.000 de tichete ‘Rabla’.
Ulterior, din noiembrie, numărul voucherelor a fost suplimentat cu 3.000 de exemplare.
Leave a Reply