Marți, 14 octombrie, cu prilejul desfășurării Pelerinajului la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, toți elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din Iași vor beneficia de zi liberă.
Măsura vine în sprijinul pelerinilor care vor participa la slujbele religioase, dar și pentru a evita aglomerarea orașului, având în vedere că în această zi importantă, un număr mare de credincioși va ajunge în capitala Moldovei.
Totodată, decizia a fost luată și pentru a le permite elevilor și cadrelor didactice să participe la evenimentele religioase în condiții optime și pentru a nu perturba activitatea școlilor în contextul unui flux mare de pelerini și turiști. În plus, autoritățile speră ca această măsură să contribuie la fluidizarea circulației în oraș, evitându-se aglomerațiile din zonele adiacente locurilor de cult.
Unul dintre cele mai importante evenimente din ziua de 14 octombrie 2025 este Sfânta Liturghie oficiată pe podiumul special amplasat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, chiar în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Citește și: Se deschide parcul din fața Naționalului Ieșean
Citește și: Veronica Leonte, noul manager interimar al Spitalului „Sfânta Maria”
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași