VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Parcul din fața Teatrului Național, aproape de redeschidere

Continuă lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Municipalitatea anunță că a fost finalizată montarea plăcilor de marmură și granit care îmbracă aleile pietonale și amfiteatrul. Totodată, a fost adus și montat mobilierul urban, printre care băncile, coșurile de gunoi, dar și sistemul de iluminat.

De asemenea, continuă lucrările la fântâna arteziană. Vestigiile valoroase sunt conservate și protejate și vor fi puse în valoare în cadrul unui muzeu. De asemenea, au fost aduse și montate statuile pe soclurile refăcute, mai anunță municipalitatea ieșeană.

De menționat este că vegetația matură și valoroasă a rămas pe acelaşi amplasament și va fi completată cu noi spații verzi. 

„Am adus și plantat flori și arbuști și pregătim montarea rulourilor de gazon cu sisteme automate de irigație. Parcul va fi un adevărat spațiu cultural în aer liber cu elemente noi și atractive, precum teatru de vară, panouri pentru expoziții sau fântână interactivă”, precizează reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

Terenul amenajat are o suprafață de circa 9.700 de metri pătrați, din care spațiile verzi vor reprezenta peste 7.000 de metri pătrați! Parcul se integrează în Axa Culturală pe care o pregătim aici, pe linia Catedrala Mitropolitană – Teatrul Național – Filarmonică.

Valoarea proiectului este de 18,35 milioane de lei, iar stadiul lucrărilor a ajuns la circa 90%.

Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași

Citește și: Festivalul INIMO va avea loc în fața Palatului Culturii

Citește și: Cardurile nenominale înlocuiesc biletele de hârtie în curând

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Activitate de prevenire a violenței domestice, în judeţul Neamţ

Zilele Culturii Polone, la Suceava, Moara și Solonețu Nou

Comuna Miroslava, soluții sustenabile și eficiente pentru viitor 

Lucrări de modernizare la Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc” Piatra Neamț

Știri sugerate