Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina – ITPF Sighetu Marmaţiei au oprit pentru control, ieri, pe comunicaţia DJ 176 A (raza localităţii Argel), un autoturism marca Range Rover înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul român B. Dorel, în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.
În urma controlului efectuat asupra maşinii, au fost descoperite mai multe colete ce conţineau ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii bărbatului, împreună cu autoturismul de teren, la sediul S.P.F. Brodina, în vederea efectuării unui control amănunţit.
Astfel, au fost descoperite în maşină 23 de baxuri care conţineau 11.350 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană şi Belarus.
În continuarea cercetărilor, s-a constatat că la activitatea infracţională a participat şi cetăţeanul român B. Mihai, de 32 de ani, domiciliat tot pe raza judeţului Suceava.
În baza celor constatate, poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui B. Dorel actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar lui B. Mihai, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 113.500 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Range Rover, în valoare de 10.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, în vederea continuării cercetărilor.
Şi lucrătorii din cadrul Sectorului PF Rădăuţi – ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit, la aproximativ 100 de metri de frontiera de stat, patru colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
Coletele au fost duse la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.500 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 75.000 de lei.
În cauză, se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Leave a Reply