VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Zilele Fălticeniului, între 13 şi 28 iulie

Manifestările prilejuite de Zilele municipiului Fălticeni se vor desfășura în perioada 13 – 28 iulie.

În prima zi, în sala de sport Gabriel Udişteanu va debuta turneul de tenis de masă Amatur, iar pe terenurile bazei de agrement Nada Florilor – cupa orașului la tenis de câmp.

Pe 14 iulie de la ora 17, Galeria Oamenilor de Seamă va găzdui Colocviul Vasile Lovinescu, în timp ce pe 18 iulie de la ora 14 la Biblioteca Municipală se va desfășura evenimentul Muzeul Fălticenilor – 110 ani de la înființare.

Pe 19 iulie, la Casa de Cultură, va începe concursul de folclor Şezătoarea copiilor, de la ora 17 la baza de agrement vor fi premiați elevii olimpici, iar de la ora 18 se va derula, pe străzile centrale, o procesiune religioasă.

În aceeași seară, pe scena amplasată în piața centrală vor fi programate spectacole de muzică populară și concerte cu SCARLET AURA, LOS ANONIMOS și 3 SUD EST.

Zilele Fălticeniului vor continua pe 20 iulie cu sărbătorirea cuplurilor de aur și spectacole folclorice, atât la baza de agrement, cât și în centru.

Pe 21 iulie vor avea loc un meci de fotbal old-boys, precum și spectacole folclorice și de muzică ușoară cu DELIA RACU, NICK N&D, VLĂDUȚA LUPĂU și ARGATU’.

În fine, pe 28 iulie, în centrul orașului, va fi organizată expoziția de mașini de epocă Roţi legendare – 128 ani de la apariţia primului vehicul în Fălticeni.

Pe toată durata evenimentelor, pe stadionul Nada Florilor va funcţiona un parc de distracţii, iar pe aleea pietonală vor fi organizate Târgul meşterilor populari şi Târgul de Antichităţi.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/07/13/zilele-falticeniului-intre-15-si-23-iulie/

Distribuie

Din aceeși categorie

Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediția a XVII-a, a ajuns la final

AUDIO – 373 de candidați vor susţine examenul de definitivare în învățământul preuniversitar sucevean

Expoziția de pictură a Gabrielei Timofte, la Biblioteca Județeană Neamț

Expoziția de grafică satirică „Bucovina” şi-a desemnat laureaţii

Știri sugerate