Sucevenii care vor să beneficieze de ajutoare de încălzire a locuinţelor pot solicita, de astăzi, formularele tipizate pe care trebuie să le completeze.
Aproximativ 5.000 de cereri au fost înmânate reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari din municipiul reşedinţă, cărora li s-a făcut şi instructajul pentru completarea documentelor necesare, care sunt mai multe şi mai complicate decât în anii anteriori.
Alte 7.000 de cereri vor fi distribuite direct de municipalitate, dar vor fi şi ca rezervă, pentru asociaţiile care solicită suplimentarea numărului repartizat.
Sucevenii sunt solicitaţi să le completeze cât mai repede şi să le returneze la începutul lunii viitoare.
Cererile completate pentru energie electrică şi lemne vor trebui depuse la sediul de primărie din Burdujeni, în vreme ce sucevenii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare trebuie să depună cererile, cu documentele justificative anexate, la asociaţiile de proprietari din care fac parte.
Tot de astăzi, şi la Fălticeni a început dosariada pentru subvenţia la încălzire în iarna 2013 – 2014.
Fălticenenii care locuiesc la bloc pot solicita formular tip al cererii de la administratorii asociatiilor de proprietari, iar cei care locuiesc la casă ridică tipizatul de la Primăria Fălticeni.
Pentru a veni în sprijinul solicitantilor, Serviciul de Asistenţă Socială a pregătit fluturaşi cu documentele necesare la întocmirea dosarelor pentru cele trei tipuri de subvenţie: gaze naturale, lemne şi electricitate.
Dosarele trebuie să ajungă la Primăria Fălticeni până pe data de 5 noiembrie, în cazul caselor, şi până pe 6 noiembrie, în cazul apartamentelor, prin intermediul asociaţiilor de proprietari.
Leave a Reply