Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă avertizează asupra pericolelor reprezentate de ţurţurii de gheaţă şi de pragurile de zăpadă de pe acoperişuri. De asemenea, reprezentanţii ISU Suceava, atrag atenţia pietonilor să nu circule pe sub streşini , mai ales acolo unde sunt vizibile mari acumulări de zăpadă.
“În sezonul rece, pe lângă incendii, pompierii militari, acţionează şi pentru prevenirea eventualelor accidente ce se pot produce, intervenind prin înlăturarea ţurţurilor de gheaţă de pe acoperişurile instituţiilor publice cum ar fi şcoli, grădiniţe, biserici, muzee etc. Acolo, unde cetăţenii nu pot curăţa singuri, ţuţurii de gheaţă, vom interveni, doar la solicitarea expresă a asociaţiilor de propietari. Rugăm cetăţenii, să evite mersul pe cât posibil, pe sub acoperişurile cu ţurţuri de gheaţă. Instituţiile publice şi agenţii economici sunt obligaţi să întreţină trotuarele, să le deszăpezească. Orice accident trebuie anunţat urgent la 112, pentru ca pompierii şi ambulanţa să poată interveni operativ”, a declarat putătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. major Dan
Moroşanu, pentru VIVA FM.
Agenţii economici au obligaţia să îndepărteze zăpada de pe trotuare şi ţurţurii de pe acoperişuri, în caz contrar fiind pasibil de amenzi.
Leave a Reply