Luni, vremea va continua să se încălzească uşor şi va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil în sudul ţării, dar va prezenta unele înnorări în restul teritoriului. Izolat şi trecător, va ploua slab, în regiunile intracarpatice şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în Maramureş şi 24 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime între 2 şi 13 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase local se va semnala ceaţă.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile climatologice specifice ultimei decade a lunii octombrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 24 de grade, iar cele minime între 7 şi 15 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre 3 grade.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nord-vestice şi la munte, iar noaptea şi în Moldova, dar numai izolat va ploua slab sau va burniţa. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, local, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat.
Leave a Reply