full screen background image

Modernizările în zona centrală a Sucevei vor continua

Palatul adminstrativ     Modernizările în zona centrală a municipiului Suceava vor continua.

Primarul Ion Lungu a declarat, astăzi, că săptămâna aceasta se vor încheia lucrările de modernizare în jurul Palatului Administrativ.

Apoi, cu fonduri europene, se va trece la pavarea cu granit a Străzii Ştefan cel Mare, până la intersecţia cu strada Mitropoliei.

Edilul şef speră ca intervenţiile din perimetrul în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean să fie încheiate în 2014, astfel încât  oficialii care vizitează judeţul să-şi facă o impresie cât mai bună despre Suceava.

“Vrem ca, pe parcursul anului viitor, să  terminăm modernizarea întregului centru a municipiului Suceava, astfel încât să arate bine şi zona Palatului Administrativ. Aici este kilometrul zero al oraşului, unde sunt primiţi vizitatorii judeţului, delegaţii diverse ambasadori etc”, a evidenţiat Lungu, precizând că, în acest proiect se contează şi pe colaborarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar