Zici că ne-am întors în timp vreo 2 secole. Așa arată ce ar trebui să fie o stație de așteptare pe traseul Flămânzi – Botoșani. Mi se pare incredibil! Ce a făcut mai exact administrația PSD în timp ce botoșănenii de aici stăteau în ploaie, frig și vânt, așteptând un mijloc de transport care să îi ducă la muncă? Vă zic eu, stăteau prin birouri, la căldură. Ne-au demonstrat în atâtea rânduri că interesele proprii primează, nicidecum bunăstarea voastră, iar eu nu pot avea toleranță față de așa ceva, tocmai pentru că altele sunt principiile mele.
Am început demersurile pentru rezolvarea acestei situații atroce și le-am promis oamenilor că n-am de gând să uit de problemele lor. Pentru că nu pot lăsa lucrurile astfel. În mandatul meu, oamenii sunt pe primul loc!
#continuamschimbarea #ValeriuIftime
CMF 11240002
Articolul anteriorComplex cultural și sportiv destinat copiilor la Miroslava
Articolul următorDDE: Secretul fericirii… și la tinerețe, și la bătrânețe