full screen background image

Zilele Colegiului “Dimitrie Cantemir” Suceava

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava anunță câteva activități care au loc cu ocazia zilelor școlii, un eveniment dedicat educației și dezvoltării personale ce se va desfășura în perioada 24-25 Octombrie 2024.

“Joi a fost organizată o activitate in memoriam dedicată fondatorului nostru, Dimitrie Cantemir, și tuturor celor care ne-au trecut pragul de-a lungul timpului, dar nu mai sunt astăzi printre noi, care a fost urmată de o întâlnire specială cu foști colegi pensionari, pentru a celebra legătura durabilă creată de-a lungul anilor în comunitatea noastră”, a transmis conducerea colegiului.

Vineri, 25 octombrie, va avea loc Simpozionul Județean cu participare națională „Dimitrie Cantemir – un destin românesc în Luminile europene”, care se va desfășura în Auditorium ”Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, începând cu ora 10.00.

Acesta va include prezentări și discuții cu invitați din diverse domenii despre proiecte educaționale inovatoare, având ca scop promovarea bunelor practici și a colaborării între instituțiile de învățământ, dar și între instituții partenere și ONG-uri.

În același timp, în incinta școlii, în intervalul 10-16, se vor desfășura numeroase activități atractive pentru elevi și profesori deopotrivă.

Ziua va culmina cu Balul Bobocilor cu tema „Whispers of the Night”, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor începând cu ora 17.00.

Acest eveniment va oferi o seară memorabilă elevilor, dar și comunității.

Pentru că la aceste activități nu vor putea participa toți doritorii, cei interesați sunt invitaţi să contribuie la revista simpozionului trimițând lucrări în cadrul secțiunilor: proiecte educaționale cu finanțare europeană, proiecte educaționale transfrontaliere, proiecte educaționale naționale, proiecte educaționale județene, proiecte educaționale locale, care vor fi publicate într-un volum în format electronic, cu ISSN.

De asemenea, elevii se pot înscrie la Concursul “Dimitrie Cantemir – un destin românesc în Luminile europene” cu eseuri, prezentări PPT, spoturi și desene, până pe data de 3 noiembrie 2024, conform regulamentului.

 

comments

comments