full screen background image

Deputata PSD Alexandra Huțu face un nou apel insistent la ministrul Mediului să deblocheze lucrările pentru Barajul Vârfu Câmpului

Deputata PSD Alexandra Huțu a depus, luni, o nouă interpelare adresată ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet, în care i-a cerut insistent să „iasă din logica politică și să își facă datoria de ministru” pentru a aproba continuarea investiției vitale a Barajului de la Vârfu Câmpului și decolmatarea barajului Bucecea.

Fac un nou apel insistent la dumneavoastră, să priviți cu maximă responsabilitate această situație extrem de critică. (…) Vă rog să țineți cont că sute de mii de botoșăneni depind de semnătura dumneavoastră! Fiți responsabil”, scrie deputata social-democrată.

În interpelarea transmisă, Alexandra Huțu îi reamintește ministrului că sumele alocate în guvernarea PSD din 2018 și 2019 au fost redistribuite către alte obiective de investiții din țară, după ce PNL a preluat conducerea guvernului în 2020.

De asemenea, social-democrata îi reproșează ministrului că, deși a promis  în urmă cu un an, când a fost în vizită de lucru la Botoșani, că va debloca investiția, până în prezent Ministerul Mediului nu a făcut niciun demers în acest sens.

După ce ați preluat portofoliul de la Ministerul Mediului, în iunie 2023, v-am înmânat personal un memoriu semnat de 40 de primari din județul Botoșani și de președintele Consiliului Județean, prin care vi se solicită reluarea lucrărilor de la Barajul Vârfu Câmpului, în contextul emiterii acordului de mediu. Mai mult, același memoriu v-a fost înmânat personal și de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, la vizita pe care ați făcut-o în județul Botoșani în octombrie 2023. Deși ați promis public că veți relua lucrările, nu ați făcut nimic”, scrie Alexandra Huțu.

Deputata îi semnalează ministrului PNL cât de gravă a ajuns situația din cauza blocajului pe care l-a instituit asupra acestei investiții, arătând că „există o problemă foarte serioasă de sănătate publică ce vizează sute de mii de botoșăneni”, dar și un „risc ridicat de producere a unor inundații”, la care se adaugă „problemele privind asigurarea apei pentru irigații”. „Nu cred că în calitate de ministru vă doriți să fiți responsabil pentru un astfel de deznodământ!”, îl atenționează deputata social-democrată.

Alexandra Huțu îi amintește ministrului că în campania electorală de la alegerile locale, prezent la Botoșani, Nicolae Ciucă a afirmat că nu știa de problema barajului de la Vârfu Câmpului, deși în ședința de plen pentru aprobarea bugetului național acesta a votat împotriva amendamentului depus de deputata social-democrată. Mai mult, Nicolae Ciucă și-a asumat în numele ministrului mediului că Barajul va deveni o prioritate pentru PNL.

Aveți datoria să le spuneți botoșănenilor de ce ați blocat această investiție vitală pentru județ și de ce, în ultimul an, ați refuzat să emiteți Hotărârea de Guvern necesară pentru demararea lucrărilor, atât timp cât soluțiile legale au fost identificate încă din 2022”, a încheiat Alexandra Huțu.

comments

comments