full screen background image

Adrian Laza, Cetățean de Onoare în Piatra-Neamț

Alpinistul nemțean Adrian Laza, primul român care a escaldat toate cele 14 vârfuri montane din lume cu înălțimi de peste 8 mii metri, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Piatra-Neamț.

Titlul i-a fost acordat de Consiliul Local, în urma votului exprimat pentru proiectul inițiat de primarul Andrei Carabelea.

Pe lângă performanțele înregistrate ca alpinist, Adrian Laza s-a remarcat și prin implicarea în activități caritabile și proiecte comunitare, fiind și membru al Clubului Rotary 2005 Piatra-Neamț.

„Acum o săptămână, când o țară întreagă se bucura pentru reușita extraordinară a nemțeanului Adrian Laza, primul român care a cucerit toți optmiarii din lume, spuneam că în spatele unei asemenea realizări se află multă muncă, determinare și anduranță. Societatea întreagă și tânăra generație au nevoie mai mult ca oricând de modele de voință, putere, motivație și de un exemplu că atunci când îți stabilești ținte mari și depui eforturi pe măsură, reușești să îți atingi idealurile.

Acordarea titlului de cetățean de onoare astăzi este un gest mic în comparație cu acest moment istoric realizat de Adrian Laza, însă este cât se poate de firesc. Am supus aprobării Consiliului Local proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare, pentru că Adrian Laza a dus numele României, al județului și orașului nostru pe cele mai înalte culmi ale lumii, învingând durerea, multe obstacole și propriile limite. Ne înclinăm și ne exprimăm respectul pentru un om care a intrat în istorie!” a declarat primarul Andrei Carabelea.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/10/15/adrian-laza-primul-roman-care-a-cucerit-toate-varfurile-de-peste-8-000-de-metri-din-lume/

comments

comments