Pensiile şi salariile vor fi indexate cu rata inflaţiei. Declaraţia a fost făcută de premierul Victor Ponta.
Indexarea ar urma să aibă loc însă abia de anul viitor, iar măsura a fost prevăzută deja în efortul de buget pentru 2014.
„Am reuşit să indexăm pensiile cu rata inflaţiei şi, anul viitor, una din ştirile pe care eventual ministrul de Finanţe mă va lăsa să o dau, este faptul că avem prevăzută deja indexarea pensiilor şi a salariilor cel puţin cu rata inflaţiei”, a spus Ponta, la RTV.
Şeful Executivului a explicat că atenţia va fi îndreptată cu precădere câtre salariile mici. Mai mult, pentru 2014, Ponta susţine că inflaţia va fi de 2%, mai mică decât nivelul prognozat de 3,85 de procente.
Leave a Reply