Sute de persoane sunt aşteptate să participe la cea de-a XI-a ediţie a proiectului “Promenada Inimilor Iaşi”.
Manifestarea va avea loc duminică, 6 octombrie, de la ora 9, în cadrul Săptămânii Mondiale a Inimii.
Prof. univ. Dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, a explicat că evenimentul constă într-o plimbare, în cadru organizat, la care poate participa oricine.
“Scopul proiectului este cel de conştientizare a populaţiei, indiferent de categoria de vârstă, asupra importanţei activităţii fizice în menţinerea unei inimi sănătoase. Un număr zilnic de 5000 de paşi reduce riscul bolilor cardiovasculare şi contribuie la creşterea calităţii generale a vieţii. Prin intermediul programului “Promenada inimilor”, dorim să promovăm atât mişcarea, cât şi un stil de viaţă sănătos”, a declarat Florin Mitu.
Traseul de 5 kilometri are ca punct de plecare statuia lui Mihai Viteazul din Copou şi sosirea pe Bulevardul Ştefan cel Mare.
Pe traseu vor fi amenajate şase puncte de informare, la care voluntarii vor oferi asistenţă medicală gratuită participanţilor.
Programul “Promenada inimilor” a fost iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi a fost implementat cu succes în 10 de ţări europene până în prezent.
În 2023, peste 2.000 de persoane au participat la evenimentele “Promenada Inimilor”, organizată în peste 20 de oraşe din România şi Republica Moldova.