Volumul „apelofo_b” (Editura OMG) al lui Cătălin Șuteu (de fapt, pe copertă, în loc de numele autorului, stau nick sau username-urile norhaos x human1 x lowHPjunko, care sunt și titlurile celor trei grupaje din carte) este cel mai neobișnuit și mai surprinzător (pentru generațiile născute până la era digitală, de-a dreptul șocant) debut al anului 2023. În această carte intri ca într-o cameră dintr-un film SF, tapițată cu monitoare pe care curg continuu texte, coduri, cifruri, simboluri de diferite fonturi și dimensiuni, scrise-desenate pe orizontală, pe verticală, pe diagonală. Este un experiment de dinamitare a formulelor poetice la care nici cei mai înverșunați avangardiști nu au putut visa. Găsești aici, observă Bogdan Vișan, „logica etanșă a unui saboteur sau platforma digitală a unui trikster”, unde, ca pe un ecran, se desfășoară „blocuri de text mesmerizante, într-o dinamică glitch-uită, sintaxă spațială și spațiu grafic, dicteu fake(d) și heperreferențialitate, QR Codes și desene în Paint, montajul poetic de aici îți cere să-ți generezi propriile instrucțiuni de utilizare”.
Iar una dintre aceste posibile instrucțiuni utilizare ar fi: decupează și extrage. Vocabularul IT, diversele semne grafice asamblarea (aparent arbitrară și) neobișnuită a cuvintelor în versuri și a versurilor în poem, spațierile și orientarea, adesea, „nonpoetică” a textului complică extrem lectura (iar uneori chiar o fac imposibilă). În aceste circumstanțe, ochiul cititorului mai puțin obișnuit cu spectaculozitatea oferită de sistemele de operare trebuie să-și reprogrameze (cum zice Cosmina Moroșan pe coperta a patra) „efectiv practica lecturii”, pentru a găsi poezia în aceste fluxuri de limbaje și semne (mai ales în primul grupaj, pentru că celelalte – sonete, în mare parte – sunt totuși mai rarefiate). Și atunci, procedează la lectura prin decupare, descoperind versuri și fragmente mai ample, uneori, poeme întregi, în care se fac referiri la „temele obişnuite ale zilei, pe de o parte, în special din zona ecologiei, dar şi preocupările universale ale adolescentului” (Cristina Ispas).
Așadar, ce se poate observa după această operațiune de decantare-decupare-extragere? Întâi, că autorul „apelofo_b”-ului știe creeze imagini care sensibilizează, unele sunând aproape ca niște poeme într-un vers: „două origami se mângâie nu reușesc să foșnească”; „culorile sunt doar sentimente puse pe lucruri”; „tragerea de suflet într-un poligon” („the future of wolf population”); „liniștea din capul meu sună a șantiere în lucru” („friend ships sinking”); „staying as a bonus death talk with an accent oh” („vicerigă”); „inimă cu glugă de monk și nimb pe inelare” („warm up”); „să fim triști pe banii altora când din oase/ pică rețeaua” (autoîncotro”). Apoi, Cătălin Șuteu e și un bun creator de poezie de atmosferă. Aproape bacovian, aș risca să zic, pentru că în cele mai multe dintre secvențele în care sunt elemente de ambianță se poate observa o predispoziție către anularea vitalității printr-un soi de supraîncălzire-topire (demersul ecologist, în acest caz, fiind evident): „zi de grevă, lună injectată prin seringă pe cer/ an bisect captiv în el/ shake de 4 anotimpuri. un tomberon ikebana venerat de gâturi inflamate/ poem gol pe dinăuntru/ riduri pe citrice veghează o ploaie de stele într-un aspirator” („iunknown”); „mă îndes în bonuri pe zahăr –)) să ne sincronizăm respirația/ să nu se vadă cerul de blocuri| oraș în flăcări/ te încălzește” („our spices are endangered”).
Stările sunt în consens cu atmosfera – de la sombre la depressingly dark, iar imaginile prin intermediul cărora acestea sunt descrise fie se organizează în jurul unor metafore ce au la bază antilogii („să nu pun accentul pe nicio silabă/ înnobilez o/ încălzire matinală pe plutonul de execuție/ explorez iubirea de aproape înjunghiindu-l c-un țurțur/ îl aerisesc, pleoape etanșe despre tandrețe-n intermitență/ !zărit biserica neagră asimilă plaja // cruci fucsia într-un ocean glycine/ maseuza îmi strânge pumnii eliberează negura din colivii” – „dee j it_s wack”), fie explorează limbajul visceral pentru a reliefa trăirile („c-o impotență portocalieră, stațiunea s-a înfrigurat după plecarea nostră/ un țurțur/ în pântec ://: oglindește pul-ntr-un lighean lângă o priză, |acum| dezbracă/ plămânii care îmi pompează acesulfam-K de pe inimă,/ vreau să mă strângi de gât să nu-mi mai dai drumul sortiți clișeelor gravitaționale/ strângere-n brațe până corpurile devin moi și vineții .. își povestește apocalipsa mă face ||nerăbdător/ îi mângâi înnorarea din abdomen [care] plouă /și-a făcut treaba ca persoană-/ unde survolează tristeți în concediu de maternitate” – „esplice”).
„Apelofo_b” este o carte a vizualului. Dincolo de scriitura care pune la grea încercare ochiul cititorului, impresionează „filmul” din fiecare poem, alcătuit din secvențe de culoare și lumină-întuneric, exprimând aceleași trăiri tensionate: „[yet all our whole eyes blink+. Adânc în fântâni/ unde se reflectă efortul unui cer, o/ beznă-n contrast cu izuri de flori din plămâni/ scad ca fluide ținute la subzero” („всё закончится”); „țigara se strivește-n ocular,/ orbitele transpiră apă dură/ pe chiștoacele cu vânătăi. Healthbar// în colț d’ecran scapără pe-o bordută./ o gâză te reperă din insectar/ ca sursă uriașă de căldură” („king of irrelative”). Doar că toate aceste trăiri își camuflează autenticitatea, prin raportare la sisteme de operare și gaming: „păsări din windows xp pe pomi/ ((dând în încolțire spânzurători))/ la trunchi îmbrățișez ca să dau/ treespiking./ nu există sistem pe umerii căruia să plângem – it was the dark ages). Și lângă/ un schimb de salivă între două creșteturi cocktail./ cu bricheta sub pleoapă/ un stol de tristețe mă admiră/ ca trendsetter de reacții adverse la oxigen” („getto birds”); „(uzi florile care-ți ies din rană [de fiecare)/ (dată când ești tristă îmi scade o liniuță din)// (healthbar].” („saddest quo”).
Deși poate deruta-speria prin scriitura expansivă și halucinantă, volumul de debut al lui Cătălin Șuteu dovedește o dată în plus că poezia e despre trăire, chiar dacă aceasta, pentru a nu părea prea personală, își caută uneori paravane precum Windows XP.
Lucia Țurcanu,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
