full screen background image

UAIC, singura universitate din România inclusă în clasamentul Favorable Environment for International Students 2024

În clasamentul Favorable Environment for International Students (FEIS) 2024, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) este inclusă în categoria A și se situează pe poziția 118 la nivel mondial în lista universităților care oferă cele mai bune condiții de studiu, de viață în campus și de dezvoltare pentru studenții internaționali.

Anul acesta au fost incluse 122 de universități din lume, iar din România doar UAIC este prezentă.

FEIS este realizat de experții Consiliului Internațional al Oamenilor de Știință, prin programul Global World Communicator – Education and Science, care realizează și clasamentul mondial RankPro (https://www.cicerobook.com/en/rankpro).

În lista FEIS regăsim Harvard University la poziția 14, Massachusetts Institute of Technology la poziția 22, Princeton University la 27, Stanford University la 31, University of Cambridge la 44 și University of Oxford la 52. Lista completă a universităților este publicată aici: https://www.cicerobook.com/en/feis

În realizarea clasamentului FEIS au fost luate în calcul 5 categorii de parametri, la care UAIC a obținut următoarele calificative:
1. Viața studenților în campusurile universității (servicii pentru studenții internaționali, consiliere, orientare în carieră, servicii medicale, sprijin financiar, cursuri de limbă, transport etc.): calificativ A+;
2. Cazarea (include și serviciile de masă, cafenele, magazine de unde studenții se pot aproviziona etc.): calificativ B;
3. Informații pentru studenții internaționali (ghid de informare, informații de tip „Bun venit” pentru studenții internaționali, informații furnizate înainte de sosirea la universitate, servicii suport etc.): calificativ B+;
4. Comunitatea universitară (numărul de țări din care provin studenții internaționali, ponderea studenților internaționali, ponderea profesorilor internaționali, ponderea doctoranzilor internaționali etc.): calificativ B+;
5. Resursele academice (numărul de profesori la 100 de studenți, ponderea cadrelor didactice cu titlul de profesor, numărul de programe de studii per 1000 de studenți, servicii de orientare, consiliere și suport pentru studenți, resurse de studiu pentru studenți etc.): calificativ A+.

Metodologia FEIS poate fi consultată aici: https://www.cicerobook.com/userfiles/files/FEIS%20Methodology.pdf

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/07/22/uaic-a-obtinut-finantare-nerambursabila-de-aproximativ-4-milioane-de-euro-pentru-modernizarea-infrastructurii-universitare/

comments

comments