Pe lângă cele patru şcoli din Ulma, Brodina, Gura Solcii şi Băneşti, alte două unităţi din Breaza şi Zvoriştea au anunţat că nu vor desfăşura cursuri astăzi.
De mâine se preconizează că toate şcolile vor intra în activitate, în măsura în care noul val de ninsori nu va afecta din nou infrastructura în localităţi.
Prefectul Florin Sinescu a explicat pentru ascultătorii VIVA FM:
“Avem câteva probleme legate de zonele rurale unde mai sunt închise şcolile din Ulma, Brodina, Gura Solcii, Băneşti, Zvoriştea şi Breaza. Acolo uliţele încă mai sunt pline de zăpadă iar primarii nu au reuşit să intervină. Pentru aceste 6 localităţi vom relua cursurile în ziua de 12 decembrie.”
Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă în judeţul Suceava, la acest moment. Carosabilul este umed cu porţiuni uscate, iar pe unele porţiuni este acoperit cu un strat de zăpadă frămîntată de până la 1 cm.
Autorităţile judeţene şi locale se pregătesc deja pentru a înfrunta încă un cod galben de ninsori prognozat începând de diseară, în judeţul Suceava. Prefectul a făcut apel la precauţie tuturor primarilor, dar şi şoferilor, pentru a nu exista dificultăţi în trafic.
“Începînd de astăzi intră în vigoare o atenţionare meteorologică de cod galben. Aceasta se va materializa în precipitaţii sub formă de zăpadă şi viscol. Am alertat toate unităţile adminstrativ-teritoriale din judeţul Suceava şi suntem pregătiţi să intervenim. De aceea atrag atenţia tuturor factorilor implicaţi şi şoferilor să fie dotaţi corespunzător, pentru a fi pregătiţi pentru noul val de precipitaţii. În continuare, conform prognozei, urmează temperaturi scăzute şi de aceea rog toţi factorii implicaţi să intervină imediat pentru înlăturarea zăpezii. În situaţia unor temperaturi scăzute, intervenţia va fi mult mai dificilă”, a declarat Florin Sinescu.
Leave a Reply