Ediția Radio Reporter de ieri și moderată de Cristian Hitruc l-a avut invitat pe Dan Niță, primarul actual și reales al Comunei Miroslava.
Utilități, dezvoltare, număr de locuitori și educație, acestea sunt prioritățile următorului mandat pe parte administrativă. În comună se va investi și în continuare într-o școală verde. “Am semnat contractul de finanțare. Ne-am apucat de treabă. Am făcut lictația. Așteptăm acum proiectul tehnic pentru că până acum am avut numai un studiu de fezabilitate. De fapt, noi în localitatea Valea Adâncă vrem să construim două școli. Dar odată cu nole școli avem mari probleme în Valea Adâncă și cu copii care vin la creșă sau la grădiniță. Nu avem locuri suficiente pentru a-i școlariza pe toți.”
Pentru dezvoltarea comunității se are în evidență constrirea de parcuri de joacă și de agrement, casă de cultură, școi, grădinițe, săli de sport și terenuri de sport – toate pentru ca locuitorii localității să nu mai fie nevoiți să se deplaseze până la Iași.
Ascultă emisiunea integral mai jos:
Vezi și alte ediții ale emisiunii Radio Reporter aici.