Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului și limitarea daunelor. Focul a fost stins, pericolul a fost înlăturat, și la acest moment se știe că nu ar fi persoane decedate. Căutările continuă în interiorul magazinului
În interior, la momentul exploziei, erau 120 de oameni, toți au fost evacuati, sau s-au autoevacuat.
Au fost înregistrate 13 victime, 12 salvate de echipajele de pompieri , iar una s-a prezentat singură în UPU SMURD. Dintre acestea, 10 bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 32 și 63. Un bărbat a fost intubat, ventilat mecanic și preluat de elicopterul SMURD ptr a fi transportat la un spital de arși din țară. Celelalte victime prezintă arsuri da gradele 1, 2 si 3, sau traumatisme.
Deflagratia a provocat daune serioase structurii magazinului, dar și masinilor din parcarea acestuia,
La fața locului au ajuns prefectul Sorin Cornilă, dar si reprezentanți ai institutiilor de control care au demarat anchetele specifice.
Pentru transportul victimelor au fost mobilizate 2 elicoptere- unul de la Iași și unul de la Galați, iar în așteptare mai sunt, alte două elicoptere, unul de la Buzău, iar Elicopterul SMURD BlackHawk este pregătit să decoleze de la București .