VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Premieră în Botoșani: Caravana Profilaxiei

Colegiul Medicilor Stomatologi în parteriat cu Primăria Municipiului Botoșani a organizat, în perioada 31 mai-1 iunie, Caravana Profilaxiei.

Evenimentul, care s-a desfășurat pe Pietonalul Unirii, a fost unul dedicat sănătății orale, atât pentru copii cât și pentru adulți. 

Caravana Profilaxiei a avut ca scop promovarea igienei orale și prevenirea afecțiunilor stomatologice, prin sesiuni de informare susținute de medici specializați. Participanții au beneficiat de sfaturi personalizate privind îngrijirea dinților, demonstrații practice pentru copiii care au  învăța tehnici corecte de periaj, precum și distribuirea de materiale educaționale.

“Ne dorim ca toți botoșănenii să conștientizeze importanța sănătății orale și să adopte obiceiuri care să prevină apariția problemelor dentare, atât la copii, cât și la adulți,” a declarat Dr. Luchieanciuc Cristian, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Botoșani.

“Caravana profilaxiei de pe Pietonalul Unirii, s-a desfășurat într-un cadru festiv care a coincis  cu Ziua Internațională a Copilului. A fost o ocazie minunată de a îmbina distracția cu educația pentru sănătate, oferind celor mici – dar și părinților – informații valoroase despre îngrijirea orală, prevenția afecțiunilor dentare și importanța controalelor regulate.

Această inițiativă reflectă angajamentul nostru comun – autoritate locală și profesioniști în sănătate – de a promova o cultură a prevenției și de a investi în sănătatea generațiilor viitoare.” a declarat dr. Bețenchi Dana, viceprimarul Municipiului Botoșani. 

Distribuie

Din aceeși categorie

Cristian Mungiu, propus Cetățean de Onoare al Județului Iași

Ziua Copilului, sărbătorită la Bojdeuca lui Ion Creangă din Iași prin spectacole și ateliere interactive

Vremea se schimbă radical: rafale puternice de vânt și furtuni în Iași, Botoșani și Suceava

Peste 7.300 de elevi din Iași susțin Evaluarea Națională la Limba română

Știri sugerate