Consiliul Județean Botoșani derulează un amplu proiect de reabilitare energetică și modernizare a Maternității Botoșani, în valoare de 9 milioane de euro, finanțat prin PNRR și din bugetul județean. Pe lângă reabilitarea energetică, sunt prevăzute și o serie de cheltuieli asumate pe bugetul local, precum modernizarea etajelor IV și V și a vestiarelor din zona de demisol. În cadrul proiectului, va fi desființată mansarda și se vor monta panouri fotovoltaice. De asemenea, vor fi realizate și patru stații de reîncărcare finanțate prin PNRR și una din fondurile Consiliului Județean Botoșani.
„Modernizarea Maternității este un proiect la care echipele de la Consiliul Județean și Spital au muncit foarte mult. Am obținut finanțare prin PNRR, am realizat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, s-a finalizat Proiectul Tehnic, iar acum am scos la licitație execuția lucrărilor. Sperăm ca în procesul de achiziție publică să se înscrie cei mai buni constructori și să dăm cât mai repede ordinul de începere a lucrărilor. Dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean a fost mereu în prim-planul atenției Consiliului Județean Botoșani. An de an, s-au făcut investiții importante în modernizarea clădirilor Spitalului și în dotarea acestuia cu echipamente de ultimă generație”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrările de reabilitare energetică și modernizare a Maternității Botoșani au fost scoase la licitație, iar constructorii interesați de acest proiect își pot depune ofertele pe platforma de achiziții publice până pe 15 mai.