Alegerile pentru conducerea PNL Suceava vor avea loc pe 5 octombrie, de la ora 10, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.
Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat astăzi că el este până în acest moment singurul care şi-a depus candidatura în mod oficial pentru funcţia de preşedinte.
Nici pentru celelalte funcţii de conducere nu au fost depuse candidaturi.
Acestea pot fi depuse până pe 2 octombrie, inclusiv.
Viitorul Birou Permanet Judeţean va avea 29 membri, inclusiv preşedintele şi 9 vicepreşedinţi, faţă de 26 de membri şi 6 vicepreşedinţi câţi sunt în prezent.
Fiecare colegiu din judeţ va avea câte trei reprezentanţi în viitoarea structură liberală.
Leave a Reply