Pe repede înapoi (PRI) – Ziua de 15 aprilie 1912 va rămâne ca una dintre cele mai tragice din istorie.
Vasul britanic de pasageri Titanic, cel mai mare la acea dată, se scufunda în Oceanul Atlantic, după ce a fost lovit de un ghețar.
Pachebotul cu lungimea cât două terenuri de fotbal plecase cu 4 zile înainte din Anglia și trebuia să acosteze la New York.
În plină noapte, echipajul a crezut că poate continua drumul după impactul cu ghețarul și nu a anunțat incidentul, dar în scurt timp a devenit evident că vasul trebuia abandonat.
Haosul care a urmat a fost amplificat de lipsa unui număr suficient al bărcilor de salvare, așa încât au avut prioritate pasagerii de la clasa întâi.
Căpitanul Titanicului a considerat, probabil, normal să se întâmple așa, deoarece aceștia plătiseră aproximativ 100.000 de dolari biletul, la valoarea actuală a banilor.
Bilanțul accidentului din mijlocul oceanului a fost tragic: numai o treime dintre cei 2.220 de pasageri au supraviețuit.
Dar timpul a trecut, iar în ultimele decenii vasul rupt în două ajuns pe fundul Atlanticului a devenit o atracție permanentă pentru oamenii de știință, care au avansat mai multe variante de a-l scoate la suprafață.
Cercetările efectuate cu submarine performante au recuperat o parte dintre obiectele de pe vapor, dar numai atât.
Asta deoarece opinia generală a societății a fost că Titanicul trebuie lăsat să-și doarmă somnul de veci sub ape.
Bogdan Diaconiţa