Ambasada Statelor Unite în România împreună cu American Councils for International Education au lansat proiectul ”4/4PentruPrieteni” inspirat de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”. În ediția din 2024, an electoral semnificativ pentru democrație, ne concentrăm pe activități care încurajează spiritul și implicarea civică. Vă invităm să vă alăturați eforturilor noastre pentru dezvoltarea democrației și pentru a sublinia importanța dreptului la vot, un instrument puternic pentru combaterea injustiției și eliminarea barierelor care ne separă.
Cu această ocazie Biblioteca Județeană “Mihai Eminescu” Botoșani, organizează evenimentul “Vot și Voce: O Perspectivă Educativă asupra Cetățeniei Active”
“Ne dorim să onorăm moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr. și celebrăm valorile voluntariatului și ale prieteniei. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se dorește a fi o recunoaștere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor.” a declarat prof. Ersilia Iacob, directorul Bibliotecii Județene “Mihai Eminescu” Botoșani.
Clasa a IX-a D, de la Colegiu National “A.T. Laurian”, coordonata de profesor Ionela Iacob, va susține o activitate în cadrul Filialei de Limbi Străine a Bibliotecii Județene “Mihai Eminescu”, axată pe prezentarea argumentelor pro și contra privind importanța participării la vot și dezvoltarea spiritului civic.
În locul unei dezbateri tradiționale, elevii vor prezenta argumente pentru și împotriva votului, evidențiind impactul acestuia asupra societății și rolul esențial al implicării civice.
Activitatea, desfășurată în limba engleză, își propune să dezvolte abilitățile de comunicare ale elevilor și să îi încurajeze să reflecteze asupra aspectelor fundamentale ale participării civice. Elevii vor avea oportunitatea de a prezenta puncte de vedere susținute de exemple concrete, încurajând astfel dialogul constructiv și explorarea critică a temei.
Prin această abordare, elevii își vor dezvolta abilitățile lingvistice în limba engleză și vor obține o înțelegere mai profundă a rolului cetățeanului într-o societate democratică. Activitatea va contribui la formarea unui spirit critic și responsabil în rândul elevilor, pregătindu-i pentru o implicare activă și informată în viața civică.
Activitatea se va desfășura în cadrul Filialei de Limbi Străine a Bibliotecii Județene “Mihai Eminescu”,vineri- 5 aprilie la ora 10.30.
”4/4PentruPrieteni” este un program finanțat de Ambasada Statelor Unite în România și implementat de American Councils for International Education.