Proiectul PROTECT (Program pentru Reducerea și Oprirea Efectelor Cazurilor de Violentă în Educație și Cultivarea Toleranței) se va implementa, în următoarele 5 luni, la Școala Gimnazială Nr.3 Suceava, în cadrul programului „Împreună prindem curaj”, finanțat de Ministerul Educației.
Parteneri în derularea activităților proiectului vor fi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Suceava și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Obiectivele proiectului sunt:
1. Crearea și menținerea unui mediu școlar sigur și prietenos, oferind un refugiu pentru toți membrii comunității educaționale.
2. Consolidarea relațiilor între personalul școlii, familii și elevi, prin promovarea colaborării pentru susținerea victimelor și îmbunătățirea comportamentului autorilor.
3. Dezvoltarea capacității elevilor de a raporta faptele de violență și informarea martorilor pentru a adopta strategii eficiente de susținere a victimelor și de descurajare a comportamentelor violente.
4. Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, inclusiv identificarea, interpretarea, exprimarea și controlarea emoțiilor într-un mod constructiv față de sine și față de ceilalți.
5. Educarea pentru conștientizarea consecințelor săvârșirii faptelor de violență și a infracțiunilor, pentru a promova o înțelegere profundă a impactului acestor acțiuni.
În următoarele 5 luni, în Școala Gimnazială Nr.3 Suceava, se vor desfășura următoarele activități :
Cum a fost azi la școală?
– program de activități de parenting ce vizează abilitatea parinților de a gestiona situațiile de violență în care poate fi implicat copilul lor.
O serie de activități la clasă cu scopul de a preveni și combate actele de violență, în parteneriat cu IPJ Suceava se va derula sub denumiri ca: “Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” sau “Ce mai faci?”, cu scopul de a motiva copiii să împărtășească colegilor experiențele prin care au trecut ca victime sau martori a actelor de violență, la fel ca și Concursul de eseuri/ povești/desene/ fotografii .
Clubul PROTECT îi invită pe elevii mai mari de gimnaziu să realizeze, în calitate de voluntari, sub coordonarea partenerilor de la IPJ, o campanie de prevenire și combatere a actelor de violență.
În cadrul acestui club elevii vor dezvolta abilități necesare pentru medierea conflictelor apărute între elevi, comunicare non-violentă și conștientizarea acestora în legatură cu riscurile comportamentelor agresive.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/12/parteneriat-interscolar-erasmus-la-scoala-nr-3-suceava/