full screen background image

Manifestări de Ziua Culturii Naționale la Suceava

Biblioteca Bucovinei din Suceava găzduiește astăzi la ora 10, de Ziua Culturii Naționale, activitatea Cultura suceveană între lirica eminesciană și muzica lui Ciprian Porumbescu.

În program figurează conferința Plurivalența creației eminesciene susținută de conf.univ.dr. DANIELA PETROȘEL, prezentarea Oamenii de cultură ai ținutului Sucevei și Cafeneaua Culturală cu profesorii AMALIA POPESCU, DANA SOFIAN, MAGDALENA IACOBAN și MARIA BRĂNEANU.

De la ora 13.30, tot la Biblioteca Bucovinei va avea loc prelegerea Poezia lui Mihai Eminescu în viziunea lui Ion Negoițescu susținută de președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, ALEXANDRU VINTILĂ.

La final se va desfășura recitalul grupului vocal Artes de la Colegiul Ciprian Porumbescu Suceava, coordonat de profesoara MIRABELA GAVRILIUC.

Tot astăzi, de Ziua Culturii Naționale, la Muzeul de Istorie Suceava va fi lansat volumul Gânduri și memorii al academicianului CRISTOFOR SIMIONESCU, originar din Dumbrăveni.

Evenimentul – moderat de directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, EMIL URSU – va avea loc de la ora 13.

Academicianul CRISTOFOR SIMIONESCU, decedat în anul 2007, a fost inginer specialist în domeniul chimiei macromoleculare, efectuând studii în domeniul chimiei lemnului, celulozei și al polimerilor.

El a avut contribuții științifice și în tehnologia chimică a celulozei, hârtiei și fibrelor artificiale.

De asemenea, a fost autorul unor studii privitoare la speciile de lemn ce cresc pe teritoriul României, mai ales speciile cu dezvoltare rapidă, în vederea valorificării materiilor prime.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/14/ziua-culturii-nationale-marcata-la-teatrul-suceava/

comments

comments