Fostul Manager al Spitalului Județean Botoșani, Doina Caba alți 8 angajați ai unității medicale și administratorul unei societăți comerciale, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în urma admiterii parțiale a propunerii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
Aceștia sunt acuzați de diverse infracțiuni, printre care luare de mită, trafic de influență, folosirea informațiilor neautorizate și alte fapte de corupție.
Conform documentului emis de instanță, aceste infracțiuni au fost comise în contextul unor acțiuni care au avut loc în repetate rânduri, conform prevederilor legii penale și a Legii nr. 78/2000.
Cei 10 arestați sunt:
1. DOINA CABA- fost manager al Spitalului Județean:
10 infracţiuni de luare de mită , 1 infracţiune de trafic de influență, 1 infracţiune de de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității
2. COCA STELA CRÎȘMARU- director de îngrijiri la Spitalul Județean:
1 infracţiune de trafic de influență, 4 infracțiuni de luare de mită şi 1 infracţiune de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității
3. MIRELA GABRIELA FOCȘA- referent de specialitate în cadrul Serviciul de Management al Calităţii şi secretară :
3 infracțiuni de trafic de influență și 2 infracțiuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității,
4. SILVIAN ADRIAN TATARCAN- şef al Serviciului Administrativ, Tehnic şi Aprovizionare:
3 infracțiuni de luare de mită, 1 infracțiune de trafic de influență, 2 infracțiuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității,
5. CRISTINA NICULINA ANDRONACHE registrator-medical:
7 infracțiuni de trafic de influență, 4 infracțiuni de complicitate la dare de mită, 2 infracțiuni de complicitate la luare de mită, 1 infracțiune de complicitate la cumpărare de influență, 1 infracțiune de complicitate la trafic de influență, 1 infracțiune de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității şi 1 infracțiune de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității
6. LILIANA LAURA CALINCIUC -economist la biroul Salarizare:
4 infracțiuni de complicitate la luare de mită și 4 infracțiuni de complicitate la dare de mită,
7. CORNELIA ANCA SĂRBAN- medic-şef Secţie Medicină Internă Săveni:
1 infracțiune de luare de mită și 3 infracțiuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității,
8. MARINELA PREDA – asistent-medical şef Secţia ATI :
3 infracțiuni de luare de mită şi 1 infracțiune de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității,
9. CLAUDIA MALANCEA- medic şef Secţia ATI: 3 infracțiuni de luare de mită
10. GEORGE MARIAN VÎRLAN- administrator al unei societăţi comerciale:
1 infracţiune de trafic de influență.
Pe de altă parte, instanța a respins propunerea de arestare preventivă formulată față de inculpata DANIELA DORNESCU, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 8 infracțiuni de trafic de influență prev. de art. 291 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 4 infracțiuni de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 alin. 1 Cod penal rap. la art. 321 Cod penal și 1 infracțiune de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, ca neîntemeiată.
Potrivit DNA, în peerioada 2018- 2023, inculpaţii ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv personal medical:
- bijuterii şi sume de bani cuprinse între 8.000 – 15.000 de euro pentru un post de asistent medical, iar un post de altă natură, cum ar fi: muncitor, îngrijitor, brancardier, spălatoreasă ş.a., sume cuprinse între 2.000 – 5.000 de euro, cu precizarea că sumele de bani pretinse/oferite/remise/primite creşteau, în funcţie de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracţional. Ca o precizare, în anul 2019, “costul” pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro.
- sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unităţi medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi.
Până în prezent, sumele de bani, identificate, ce ar fi fost primite cu titlu de mită, se ridica la cuantumul total de aproximativ 65.000 de euro.
Decizia de arestare preventivă este valabilă în intervalul 14 decembrie 2023 – 12 ianuarie 2024.
Părțile implicate au dreptul de a contesta decizia în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru procuror.
În acest dosar procurorii anticorupție ai DNA Suceava au pus sub inculpare 15 persoane din care pentru 11 persoane a fost dispusă, miercuri, măsura reținerii, iar pentru 4 persoane măsura controlului judiciar.
În acest dosar au fost efectuate, miercuri, 92 de percheziții în județele Iași și Botoșani și au fost duse la audieri zeci de persoane, majoritatea angajate ale Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.
Vă recomandăm să citiți și:
11 rețineri în dosarul angajărilor frauduloase de la spital