Iulia Rugină, regizoarea filmelor „Breaking News” şi „Love Building”, revine în atenţia publicului cu primul său documentar, „Playback”.
Prin protagonistul său, DJ-ul Sorin Lupaşcu „Playback” readuce în memoria colectivă, dar și în atenția tinerei generații, discotecile României optzeciste, surprinse inclusiv în înregistrări video din arhive, expuse pentru prima dată publicului.
Coloana sonoră a filmului documentar conține, evident, câteva dintre hiturile anilor ‘80, româneşti şi internaţionale.
Totul a pornit de la o expoziție, spune regizoarea Iulia Rugină:
Documentarul a fost proiectat în avanpremieră pe data de 12 august, în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Iaşi, iar Premiera de gală a avut loc joi, 19 octombrie la Cinemateca Eforie din Bucureşti.
Din 19 octombrie poate fi vizionat în toate Cinematografele clasice (cu un singur ecran) din țară.
Proiecții eveniment au avut loc, în timpul verii, în câteva dintre marile orașe ale țării, iar în perioada 19-25 octombrie, publicul se va putea întâlni cu echipa de proiect în alte proiecții speciale programate în Bucureești, Botoșani, Craiova, Iași, Constanța, Piatra Neamț, Sibiu și Tg. Jiu.
Programul proiecțiilor din județele Moldovei:
Piatra Neamț– Cinema Mon Amour
– 20 octombrie, ora 16.20
– 23 octombrie ora 15.40
– 25 octombrie ora 14.30
Iași – Cinema Ateneu – 22 octombrie ora 18.00
Botoșani- Cinema Unirea- 23 Octombrie ora 19.00
Vatra Dornei- Casa de Cultură – 27 octombrie ora 18.00
Gura Humorului – Casa de Cultură – 28 octombrie- ora 18.00
„Playback” este produs de Claudiu Mitcu, prin Parada Film, în co-producţie cu Televiziunea Română. Imaginea filmului este semnată de Andrei Oană şi Mişu Ionescu, montajul e realizat de Cătălin Cristuţiu, iar sound design-ul de Alin Zăbrăuţeanu, Dumitru Alexandru şi Dragoş Cătărău. Afişul filmului a fost realizat de Glitch.
Iulia Rugină e regizoare şi scenaristă, cunoscută publicului pentru filmele „Love Building” (2013), „Alt Love Building” (2014), „Breaking News” (2017), serialul „Ruxx” (2021), produs de HBO Max şi scurt metrajele multi-premiate „Captivi de Crăciun” (2010) şi „Să mori de dragoste rănită” (2014).
Zbang Film este o companie de producţie şi distribuţie de film înfiinţată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist, regizor) şi Iulia Rugină (scenarist, regizor) şi are în portofoliu proiecte de film independent de scurt şi lung metraj, pe care le-a co-produs (Love Building, Alt Love Building, Să mori de dragoste rănită, Alb 20240, Zombie), spectacole multimedia de teatru (Neverland) şi coregrafie (Interior/Exterior), precum şi expoziţia imersivă DISCO BTT – Discotecile perioadei comuniste, ce serveşte ca punct de plecare în povestea documentarului „Playback”.
Vă recomandăm să citiți și:
Expoziţie impresionantă la Iaşi