full screen background image

Școala de vară ”Proiectăm viitorul împreună”

Asociația „EUROACTIV” și Asociația ”Plai Străbun” în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, au derulat în perioada 28 – 31 august 2023, o Școală de vară, de dezvoltare personală ”Proiectăm viitorul împreună”, din cadrul Campaniei sociale ”Să aducem copiii la școală”. Campania este la a 5-a ediție.

La această Școală de vară, au participat cca. 60 elevi de la Centrul de Servicii Sociale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni, de la Centrul de Servicii multifuncționale din Gura Humorului, de la Școala Gimnazială Verești, elevi de la Școala Gimnazială din Berchișești, de la școala Gimnazială din Udești și elevi de la Școala Gimnazială ”Constantin Morariu” din Pătrăuți. Toți copiii au avut sprijinul a 11 voluntari ai Asociației ”EUROACTIV” Suceava.

Scopul școlii de vară a fost dezvoltarea abilităților personale.

Activitățile Școlii de vară s-au derulat sub formă de ateliere de lucru:
– Atelierul de pictură coordonat de doamna prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector școlar și vicepreședinta Asociației ”EUROACTIV” Suceava și dl. Prof. Mircea Romașcan de la Școala 9 Suceava;
– Workshop Rhythmic Dance – coordonat de Georgiana Constantinescu;
– Atelier de Dezvoltare în carieră ”Meseriile viitorului” – Ioana Tatarciuc de la Assist Software, cu jocuri bingo, informații privind o carieră în IT. La finalul acestui atelier, copiii au primit ghiozdane cu rechizite și penare din partea Fundației Assist Suceava;
– Atelier de Acordare a primului ajutor și tehnici de îngrijire – Școala Sanitară Postliceală FEG;
Atelier de Prevenire a cyberbullyngului, de conștientizare a riscurilor vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violare a vieții private. Activitate coordonată de doamnele: inspector de poliție Iulia Gherasă – Biroul de Siguranță școlară și de Subinspector Ana-Maria Ciocănel de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
– Demonstrații ale echipelor canine din dotarea Inspectoratului de Jandarmi. Respectarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, prevenirea și combaterea consumului de droguri și alcool, a delincvenței juvenile și a bullyng-ului conform Planului anual pentru prevenirea faptelor antisociale de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava pentru anul 2023, ce își propune să încurajeze elevii să se informeze permanent asupra obligațiilor ce le revin în societate. Acțiune coordonată de Plt. adj. Dragoș-Iulian Oblezniuc – Detașament 7 Jandarmi din Câmpulung Moldovenesc și de Plt. Adj. Florin Sinchievici – Inspectoratul de Jandarmi Suceava;
– Atelier de diseminare a rezultatelor efectuat împreună cu toți beneficiarii Școlii de vară.
– În a 3-a zi de tabără, organizatorii au planificat o competiție sportivă între grupurile participante, astfel clasamentul final a fost:
– Locul I: elevii de la centrul de Servicii multifuncționale din Fălticeni;
– Locul II: elevii de la școala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți;
– Locul III: Școala Verești
– Mențiune: echipa Asociației ”EUROACTIV”.
În ultima seară a Școlii de vară, organizatorii, împreună cu doamnele însoțitor de la Centre, au pus la cale sărbătorirea zilei onomastice a unui beneficiar de la Centrul din Fălticeni, doamna Ana-Maria Ungureanu le-a pregătit 2 torturi gătite împreună cu voluntarii Asociației EUROACTIV.

La această școală de vară, au participat 60 de copii și voluntari. Au participat la 9 ateliere care să le dezvolte aptitudini pentru dezvoltarea personală. Au petrecut timp de 4 zile împreună, au legat prietenii, au socializat, au învățat să se autogospodărească, îngrijind camerele unde dormeau, curățind toaletele, curățind locul unde serveau mesele, spălând vesela, sprijiniți de voluntarii EUROACTIV Suceava! A fost o tabără binecuvântată, nu le-a lipsit nimic, a fost totul din prisos, voie bună, lume bună, totul ca pe roate.

Școala de vară ”Proiectăm viitorul împreună” a fost sprijinită de Hotel & Restaurant Aldi din Gura Humorului, de S.C. Rocast Nord S.R.L., S.C. Alin For You, EGGER Rădăuți, Fundația Umanitară Nord 2001, Fundația Umanitară ASSIST Suceava, S.C. Maspex S.R.L. din Vălenii de Munte, Fabrica de Lapte Bucovina S.A. Șcheia, Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc.

Masa tuturor beneficiarilor pe întreaga perioadă a Școlii de vară, a fost asigurată de către Hotel & Restaurant Aldi din Gura Humorului și S.C. Rocast Nord Suceava.

Transportul de la centre și către Centrele de Asistență Socială din Fălticeni, Gura Humorului și a elevilor din comunități defavorizate din Verești și Pătrăuți a fost asigurat de către Inspectoratul de Jandarmi al județului Suceava.

Cazarea tuturor participanților a fost asigurată la Clubul de vacanță al Clubului Copiilor din Câmpulung Moldovenesc.
Echipa de voluntari care a sprijinit la derularea activităților acestei Școli de vară a fost constituită de Naomi Chihai, Timotei Răscol, Georgiana Constantinescu – coregraf, Alexandru Moscaliuc, Valentin Cojocariu, David Petriuc, Amalia Cervinschi, Emanuela Luțac, Vlăduț Ciot, Alessio Chașovschi, Mateia Tihulcă, Maria Magdalena Capră, prof. Romeo-Irinel Bolohan – Director educativ al taberei, și prof. Mihai Greciuc președinte EUROACTIV Suceava.

“Mulțumiri speciale: domnului Daniel Rîpan de la Restaurant ALDI din Gura Humorului; domnului General de Brigadă Ionel Postelnicu de la Inspectoratul de Jandarmi Suceava, care ne-a asigurat transportul tuturor copiilor și al voluntarilor; Domnului cms. Șef. Ionuț Epureanu de la Inspectoratul de Poliție Suceava; domnului prof. Romeo Grosu, Directorul Clubului Copiilor din Câmpulung Moldovenesc – care ne-a permis organizarea taberei în Clubul de vacanță de la Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc; Domnului Bogdan Păstrăv de la S.C. ROCAST NORD S.R.L.; Doamnei Veronica Stan de la Alin For You; EGGER Rădăuți, Doamnei ing. Daniela Burda – Director General la Bucovina Lapte, care ne-a asigurat înghețata și produse lactate pe întreaga perioadă a taberei; Doamnei Rodica Diaconu de la Maspex din Văleni de Munte, care ne-a asigurat apa necesară pentru consumul zilnic al beneficiarilor; Domnului Sorin Ionescu de la Kalman Șcheia; Doamnei NH Nadia de la Sânge pentru România; Fundației Assist Suceava; doamnei prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector școlar.”, a transmis Echipa EUROACTIV.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/08/31/pretul-gigacaloriei-nu-va-creste-in-suceava/

comments

comments