Uite că a trecut și mini-vacanța de 1 iunie. Cu vreme schimbătoare ca vremurile, cu timp liber (mai mult decât ar fi bănuit unii), cu întrebări de tot felul, dar răspunsuri mai puține legate de educația din curtea școlii. Doar că astăzi nu vom vorbi despre educația de la școală, ci despre cea de acasă. Nu despre educația ce sporește dezvoltarea academică, de evaluat la școală, ci cea care sporește dezvoltarea emoțională, de evaluat în fiecare zi.
Și pentru că tot a fost 1 iunie, zi de joacă și timp petrecut împreună, cu vreme bună de ieșit în aer liber și de relaxare, mă întrebam câți dintre adulții familiei au pus pauză pe grijile cotidiene și chiar și-au îndreptat atenția deliberat spre copii. Asta însemnând că au făcut mai mult decât a băga mâna adânc în buzunar pentru achiziția de cadouri scumpe sau pentru a finanța ieșirile în oraș alături de covârstnici la vreun fast-food la modă sau vreun club de fițe.
Adică… câți dintre dumneavoastră v-ați reamintit de 1 Iunie de lucrurile simple, aparent neînsemnate pentru cei mici, dar care devin valoroase pentru că le dați dumneavoastră, adulții semnificativi, importanță. Nu știu de ce, dar mă gândesc că din nou adulții cei mai prezenți au fost bunicii, cei care sunt deținătorii de timp și răbdare, culmea mai mult decât părinții, atunci când vine vorba de copii. Și dacă au fost ei, oare cum și-au amintit de copilărie?
Ideea acestei întrebări mi-a venit de la un proiect Erasmus +, despre care am auzit cu puțină vreme în urmă, implementat în Spania, Italia și la noi de Asociația Județeană “Sportul pentru Toți” Suceava și care încearcă să promoveze în rândul tinerei generații jocurile pe care le jucau bunicii lor.
Adică jocurile acelea care nu presupuneau cheltuială de bani, ci doar de timp, spațiu și voie bună. Jocuri care se făceau, sub dogoarea soarelui sau la umbra vreunui copac mai darnic de umbră, dar musai în aer liber.
Proiectul, inspirat intitulat „AGILE”, e chiar așa: sursă de agilitate, de stare de bine nu doar pentru copii, ci și pentru bunici. E coordonat de organizația din Italia, „Fattoria Pugliese Diffusa Taurisano” semn că nostalgiile copilăriei sunt aceleași, indiferent de colțul lumii. Căci și copiii și bunicii fac lucruri împreună și învață unii de la alții despre bucuria lucrurilor simple.
Despre cum să joci „v-ați-ascunselea” sau „hoții și vardiștii”, cum să sari elasticul sau să joci șotron… sau alte jocuri de care nici eu n-am auzit, căci mai am încă puțin până la vârsta bunicilor de astăzi.
Sunt tare curioasă dacă ei, copiii de… alaltăieri – bunici astăzi, au reușit să se conecteze la copiii prezenți- într-un viitor aparent foarte îndepărtat, bunici.
Și dacă au reușit să găsească valoare în jocurile simple, prea puțin costisitoare, dar atât de valoroase când vine vorba de emoții, trăiri și retrăiri, și construit viitoare amintiri.
prof. Maria Adriana Nichitean
