Primăria Târgu Neamț a depus, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, un proiect de creștere a calității actului medical și a siguranței pacienților Spitalului Orășenesc.
Achiziția constă în echipamente și dotări de ultimă generație pentru prevenirea, diagnosticul și tratarea infecțiilor nosocomiale.
Valoarea totală a proiectului este de 18 milioane de lei – fonduri europene.
Secțiile și departamentele înscrise în proiect sunt blocul operator, chirurgie generală, ATI, boli infecțioase, obstetrică-ginecologie, sterilizare, radiologie și laboratorul de microbiologie.
De asemenea, spitalul va fi dotat cu o rampă electrică pentru persoanele cu dizabilități locomotorii la intrarea în Ambulatoriu Integrat.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/02/20/campanie-de-colectare-de-bunuri-in-neamt/