full screen background image

Mirel Manea pune Botoșaniul pe harta simfonică a lumii

Filarmonica “George Enescu” Botoșani și “Praga Philarmonic Orchestra” au semnat astăzi, la Praga, un acord de parteneriat instituțional, ce are ca scop promovarea creaţiei culturale iar principiile acestui protocol sunt: sprijinirea liberei circulaţii a ideilor în cultura românească și cea cehă, promovarea valorilor democratice şi etice, prezentarea publicului din România şi din străinătate a unor concerte extraordinare.
Prima colaborare dintre cele două instituţii va avea loc în cadrul Festivalului Instituțiilor de Cultură care  se va desfășura pe 19 August 2023, în Centrul istoric din municipiul Botoșani.
“Protocolul încheiat astăzi reprezintă împlinirea unui deziderat pe care l-am exprimat încă din primele zile ale mandatului meu la Filarmonica Botoșani. Acest parteneriat solid cu Praga Philarmonic Orchestra, la cel mai înalt nivel, este de fapt al doilea protocol semnat, după cel cu Filarmonica Naționala din Chișinău.

Toate acestea fac parte din bagajul meu de relații internaționale, pus în folosul Filarmonicii Botoșani.
Vedem acest parteneriate drept un corolar de la sine înțeles al misiunii noastre de căpătâi, aceea de a promova Botoșaniul și valorile culturii române în lume.
E vorba de o diversitate de acțiuni, unele de anvergură, care fac cinste ambelor instituții.
Vom face lucruri pragmatice, concrete, care nu se vor circumscrie numai sărbătoririi celor 70 de ani de la înființare, ci au “bătaie” lungă. Trebuie să avem conştiinţa de a lăsa celor care ne vor urma continuitatea unei tradiţii culturale.
 Cultura este foarte apreciată în toate regiunile și orașele din Uniunea Europeană, atât de locuitori, cât și de vizitatori.
Provocarea cea mare este ca toată efervescența aceasta culturală și socială să continue și după 2023. Va fi posibil gratie autorităților locale, Primăria Botoșani, Consiliul Local Botoșani și trebuie să rămână ca o emblemă vie a orașului!
Botoșaniul nostru și-ar putea prezenta oferta de capitală culturală a Europei” a transmis Mirel Manea, managerul Filarmonicii Botoșani.

Vă recomandăm să citiți și:

Proiectul de reabilitare a Bisericii Sf. Gheorghe a ajuns la final

comments

comments