Pe repede înapoi (PRI) – Viața culturală a țării se anima într-o zi de 9 ianuarie, mai exact în anul 1954.
Atunci era inaugurată clădirea Teatrului de Operă și Balet din București, actuala Operă Națională.
Maiestuoasa clădire cu 3 arcade largi, operă a arhitectului OCTAV DOICESCU, era amplasată pe Calea Plevnei, în apropierea unui parc generos.
Sala în formă de potcoavă avea o capacitate de 950 de locuri dispuse central, în foaiere și balcoane, viziunea amplasării de statui în interior și exterior fiind apropiată realizărilor similare din vestul Europei.
În afara basoreliefurilor de la intrare, o mare emoție trebuie să fi produs printre spectatori uriașul candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit.
Spunem asta deoarece primul spectacol a fost oferit gratuit, de conducerea comunistă, muncitorilor si familiilor lor, prilej cu care au fost înmânate medalii echipei de constructori.
Nu știm cât au fost de interesați proletarii de spectacolul “Dama de pică” de CEAIKOVSKI, dar cert este că acesta a fost urmat de alte realizări de excepție ale celor 360 de artiști angajați – soliști de operă, balerini, coriști și instrumentiști.
De-a lungul timpului, pe scena Teatrului de Operă și Balet din București s-au afirmat nume strălucite, printre care VIORICA CORTEZ, NICOLAE HERLEA, DAN IORDĂCHESCU, DAVID OHANESIAN, EUGENIA MOLDOVEANU și LUDOVIC SPIESS.
Iar viitorul ne va aduce, cu siguranță, noi confirmări în acest domeniu elitist!
Bogdan Diaconiţa